angela marinescu

 
Încerc să‑mi mănânc versurile
 
încerc să‑mi întorc fața pe dos
încerc să mă calc în picioare
încerc să fiu hrană pentru proști
încerc să nu mai învăț
mai bine stau suspendată‑ntr‑un băț
ca victima cea mai infractoare
a lui Vlad Țepeș cel cu nasu mare
încerc să nu mai fiu singură
să‑mi bag asta în cap
încerc să nu mai fiu rea dar sunt dracul gol
într‑o piele de catifea
încerc să calc nestingherită pe drumul vechi al iubirii
(cel mai suspect vers al meu
stă în picioare îmbrăcat în frac negru și tare)
încerc să nu mai fiu vulgară
deși îmi este atât de greu
încerc să fiu mică
deși îmi este și mai frică
încerc să mă bucur de viață fără să mai mișc un degete
nu mai pot să fiu sinceră. ceea ce am scris nu mă mai satisface.
sunt brutală și masculină, acum, în comportament
când, îmbrăcată în pietre compacte,
îmi dau foc în cerul gurii.
 
 
 
Tento virar a cara do avesso
 
tento pisar a mim própria
tento ser comida para os tolos
tento parar de aprender
melhor estar pendurada num pau
como a vítima mais criminosa
de Vlad Țepeș o da penca grande
tento deixar de estar sozinha
por isso na minha cabeça
tento deixar de ser má, mas sou o mesmíssimo diabo
em pele de veludo
tento percorrer livremente o antigo caminho do amor
(o meu verso mais suspeito
está rígido de pé vestido com um smoking preto)
tento deixar de ser vulgar
embora me custe muito
tento ser pequena
embora tenha ainda mais medo
tento aproveitar a vida sem mexer um dedo
já não consigo ser sincera. o que escrevi já não me satisfaz.
sou brutal e masculina, agora, no meu comportamento
quando, vestida de pedras compactas,
me incendeio a partir do paladar